Ni se pare absolut normal sa mergem astazi la un service auto, iar mecanicul sa ne spuna in cateva minute care piesa este defecta si ce anume ar trebui remediat la masina noastra.
Acest lucru este posibil astazi cu ajutorul diagnozei computerizate, care ne ofera date exacte cu privire la parametrii de functionare ai autoturismului nostru.

Lucrurile nu au stat insa atat de simplu dintotdeauna. Chiar si astazi mai sunt mecanici de duzina care merg pe incercate in reparatia unei masini, schimband piesele una cate una. In urma cu exact doua decenii insa, producatorii auto de peste Ocean au stabilit ca toate vehiculele vandute in Statele Unite sa indeplineasca un standard comun, iar atelierele de reparatii si magazinele de piese de schimb au fost nevoite sa cumpere instrumente de scanare, in conditiile in care, pana atunci, fiecare marca de masina avea propriile coduri si standarde.

Noul standard implementat de atunci se numeste OBD II, prescurtarea de la On-Board Diagnostics. In acest mod, sistemul de aprindere, injectia de combustibil sau transmisia automata de pe cele mai multe masni si camioane sunt ghidate dupa unul sau mai multe computere interne. Practic, este vorba despre o serie de senzori de monitorizare, care colecteaz? date de la motor si alte sisteme ale masinii. Pe baza acestor date, calculatoarele interne transmit mai departe comanda catre injectoarele de combustibil ?i bobinele de aprindere, iar mai departe, catre cilindri. Aceste date sunt folosite pentru a ajusta procesul de ardere cu cantitatea optima de benzina si de a stabili cu exactitate momentul de aprindere, pentru o combustie mai eficienta, economica si cu un grad redus de poluare. Avand in vedere aceste aspecte, astazi avem zeci de senzori instalati pe o masina, care masoara lucruri dintre cele mai diverse, precum turatia motorului, deschiderea clapetei de acceleratie, temperatura aerului sau a lichidului de racire, pozitia arborelui cotit sau a celui cu came, precum si viteza de deplasare a autoturismului. La prima vedere, este un sistem extrem de sofisticat, care beneficiaza de o multime de senzori si posibilitati de autocontrol, tocmai pentru a mentine masina in stare de functionare cat mai mult timp si de a ne semnala din timp eventualele defectiuni. Este un progres enorm, fata de perioadele in care defectiunile nu erau identificate decat cu ocazia reviziei anuale a masinii.

De multe ori, primele indicii despre o functionare necorespunzatoare a masinii ne erau aratate prin clipirea unui beculet pe panoul de bord. Odata insa cu implementarea noului standard de care vorbeam mai devreme, fiecare lumina sau semnalizare, odata introdusa in calculator, ne spune cu exactitate ce anume nu functioneaza cum trebuie. Iar daca piesa nu trebuie neaparat schimbata, este posibil sa ne asumam o usoara pierdere de putere si un consum mai mare de combustibil.
Mai avem apoi stocarea codurilor de eroare, astfel incat, pe baza acestora, tehnicianul de service sa poata diagnostica problema cu exactitate, in loc sa caute la nesfarsit. Multa vreme, astfel de instrumente de control erau disponibile doar pentru anumite marci de automobile, fiind totodata si foarte scumpe. Odata cu implementarea standardelor insa, citirea codurilor de eroare nu mai reprezinta o problema, astfel incat instrumentele de tester diagnoza auto au devenit extrem de accesibile, putand fi folosite inclusiv de proprietarii de automobile.